CAREI – O SCURTĂ ISTORIE AL ORAȘULUI
Károly (Carol) ca nume de localitate a derivat dintr-un prenume maghiar. (În 1262, apare Karul ca prenume.) Originea prenumelui se găsește în vechiul nume de origine turcească Karul-Karvaly, (Uliu păsărar), deci denumire păsării care a fost pasărea totem al ramurii Károlyal neamului Kaplony. Pasărea Karul-Karvaly (Uliu păsărar) este inclusă în stema conților Károly.
Fondatorii orașului erau din neamul Károlyiak care făceau parte din tribul de cucerire al lui Kaplony. Numele orașului a fost menționat pentru prima oară într-o diplomă din 1320, însă fondarea ei se poate fixa mult mai devreme. În 1335 în județul Satu Mare se menționează „Nogkorul” din „provincia Nyír”, dar această era posesiunea strămoșească al neamului Gutkeled. Numele de Karuly este păstrat până astăzi în așezarea de la frontieră Sanislău. În secolul al XIV-lea încă nu era o așezare prea mare. Străzile sale, case de lut cu zidurile mici și acoperite de stuf au fost construite în jurul curții Károlyi, de-a lungul drumurilor care duceau spre așezările învecinate. O diplomă datată în 1389 menționează trei străzi: Berueucha (strada Börvelyi), Bobaducha (strada Bobáld) și Wyucha (strada Nouă).
Pe vremea respectivă, a existat pe o parte separată conacul Vadai, cu casele construite în jurul acestuia (numele și locația acestuia este încă păstrată de pasajul Vadai, astăzi numele străzii este George Barițiu). Contrar celor de mai sus, mica așezare deja la începutul sec. al XIV-lea joacă un rol central în posesiile familiei Károlyi, ceea ce este demonstrat de faptul că în anul 1346 fiii lui Károlyi András au primit de la regele Ludovic I., dreptul de a organiza târg în fiecare sâmbătă ale săptămânii. În 1387, margraful Sigismund de Brandenburg, în calitatea de căpitan al țării, a donat fiilor lui Károlyi Merhard, László și András titlul de comite. În același an, regele Sigismund a dat fiilor lui Károlyi Merhard, dreptul de organizare târguri pe proprietatea lor din Carei, județul Satu Mare.
În secolul al XV-lea, orașul a devenit în întregime proprietatea familiei Károlyi, iar în 1419 a fost confirmat de un nou cadou regal. În documentele din secolul al XV-lea apare numele orașului ca „oppido Karol”. Dreptul de a organiza târguri săptămânale și naționale este garantat de noile scrisori de donație. În 1477, regele Matthias a donat lui Ladislai Lonc de Karol dreptul de organizare un târg anual și un târg săptămânal. Târgul săptămânal în ziua de marți iar târgul național pentru ziua onomastică Dorottya, iar în 1482 a conferit dreptul la organizarea a altor două târguri naționale.
În sec.al XV-lea în viața și dezvoltarea orașului, Familia Károlyi și fortăreața Károlyi au jucat un rol semnificativ. În 1482, László Lancz Károlyi construiește o „casă de piatră” pentru a se apăra de invaziile turcești. În 1699, Sándor Károlyi a transformat fortăreața, iar în 1794 contele József Károlyi a demolat vechea fortăreață și în locul său a construit un castel, care în 1894 a fost transformat în contele István Károlyi în Castel Cavaleresc Medieval. Castelul sub această formă există și astăzi (după primul război mondial a fost spital, după aceea școală militară, iar din 1945 liceu zootehnic, în prezent este o instituție culturală, aici se află Muzeul Orașului și Biblioteca Municipală).
În secolele XVI-XVII orașul se caracterizează mai mult de distrugere decât de dezvoltare. În plus față de atacurile de jefuire ale turcilor, este prădată și de către trupele de lobonți și curuți. Acest lucru este confirmat și de înregistrările lui László Károlyi din 1670 („…din harul lui Dumnezeu, castelul Carei a rămas, dar orașul a fost ars din temelii de către domnitorul György Rákóczy iar locuitorii săi s-au împrăștiat… de lângă orașul Carei, mi-au gonit aproape o mie de oi, mi-a rămas doar acest castel Károlyi … „). Orașul și împrejurimile sale au suferit cele mai mari pagube și pierderi în timpul războiului de independență Rákóczy, județul Satu Mare a fost una dintre arenele de război.
Multe sate sunt depopulate, populația se refugiază, devine curuț sau se pierde în lupte. Cei opt ani de război s-au încheiat cu pacea de la Satu Mare în 1711. Acesta este începutul unei noi ere în istoria lui Careiului: epoca colonizării. În satele depopulate și abia locuite, contele Károlyi Sándor, care dobândește moșii vaste, stabilește șvabi în județul Satu Mare. În 1712 au sosit primii coloniști de șvabi, iar în 1774 se stabilesc ultimii 45 de familii. Între anii 1712 și 1774, 466 de familii șvabe s-au stabilit în oraș, venind din jurul orașelor Würtemberg, Biberach și Ravensburg, din Germania.
Coloniștii populează în oraș două cartiere noi: partea Șvabă și partea Maistru. În Carei se stabilesc rămășița populațiilor din satele învecinate. Locuitorii români din Bobola populează Hajdúváros (Orașul Hajdú are trei străzi: Nagyhajdúváros astăzi str. Vasile Lucaciu, Kishajdúváros astăzi str. Haiducilor, Hajdúköz astăzi str. Titulescu.). În 1740, contele Károlyi Sándor a stabilit un număr mare de evrei în oraș, oferindu-le 50 de parcele în interiorul proprietății sale de lângă castel. Astfel s-a dezvoltat Centrul evreiesc. În 1847, locuiau în oraș 1483 de evrei, erau îndeosebi negustori și meșteșugari. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, orașul era constituit din: partea Maistru, partea Strada Mare, partea Șvabă, Orașul Nou, și Orașul Hajdú, fiecare cu „autoritatea de guvernare”, cu oficialități. Sectoarele separate, comunitatea evreiască (Comunitas), Capătul țiganilor (cu voievod separat) și posesiunile nobililor liberi curiali: în curia Vadai erau 60 de case iar pe curia la Tömpe 12 case.
În afară de aceste conace nobiliare, au existat și așa-numitele „curii nobiliare inscripționalis” care aparțineau autorității nobile, cum au fost curiile: lui Negru, Tâmplar, Geambaș, Irinyi, Szuhányi, Jasztrabszky, Luby, Mede și Szaplonczay. Orașul nu s-a extins numai spațial, a crescut și numărul locuitorilor, de asemenea s-au dezvoltat și industria și comerțul. În 1784, meșterii au condus 54 de industrii în oraș, numărul de meșteșugari a fost 370, cei care s-au adunat în bresle (80 saricari, 73 ciubotari, 19 olari, 27 croitori, 26 țesător, 17 cizmari, 18 pantofari etc.). În anul 1725 conteleKárolyi Sándor stabilește în oraș ordinul învățătorilor evlavioși (piariști), construiește pentru ei o casă comună și o școală, unde în 1727 începe învățământul (primul director al școlii a fost Gábor Bentsik, preot șef și paroh, ultimul director fiind Béla Kovács în 1948). În 1754, contele Ferenc Károlyi a fondat prima tipografie în orașul Satu Mare. Prima farmacie se deschide în 1765.
Aparține de evenimentele secolului al XVIII-lea, faptul că ultima vrăjitoare arsă în Ungaria a fost cea din Carei. În 1730, Borka Tóth „…din Sarollya a fost condamnat la ardere pe rug și a fost ars în Carei.”. În 1745, „Pila Rekettye și Anna Varga, femei din Császló, după declarația partenerilor lor, au fost supuse torturii, și arse devii, în Carei”.
În secolul al XIX-lea, orașul se dezvoltă lent, dar acest lucru are ca rezultat, mai ales, transformarea zonei interioare al orașului. În 1850 (conform celor scrise de Elek Fényes în dicționarul geografic al Ungariei) „Carei este un oraș de câmpie destul de populat și drăguț… Are o populația de 11284 suflete, mai ales maghiari, mai puțini germani, evrei, români, ruși. Din punct de vedere a religie 4792 romano-catolici, 2000 greco-catolici, 248 luterani, 2258 reformați, 1768 evrei.
Există parohii romano-catolice, diaspora piaristă, congregații reformată și luterană, două biserici greco-catolice, dintre care unul este al românilor, altul pentru maghiari și ruși, o sinagogă, oficiu poștal, casă de sare, o școală normală, un gimnaziu regal sub supravegherea preoților evlavioși, tipografie și mulți maeștri și comercianți ai breslelor. Târgurile săptămânale și naționale ale orașului sunt destinate mai ales pentru cereale, bovine, cai și porci … Casele private sunt în mare parte mici… ”
Orașul în 1848 a devenit un oraș cu consiliu, ceea ce a intrat în vigoare numai în 1876, când József Hegedűs a devenit primul primar al orașului. Atunci a primit orașul și vechea stemă. În anii 1920 au fost înființate noi cartiere: CartierulPetri, Cartierul Teremi, Cartierul Kaplonyi, Cartierul Galambos și Cartierul Funcționarilor.
Probabil până în secolul al XVI-lea populația orașului era de etnie maghiară. Mai târziu populația stabilită și colonizată, a creat o imaginea etnică foarte colorată. Conform Domínium-ului din 1779, a lui Antal Károlyi, populația orașului Carei a avut următoarea componență: Natio maghiară, rusă, română, slovenă, evreiască, germană și șvabă. Există proprietari de case: 939, casele orașului Hajdúváros 72, casele jelerilor, tot acolo 20, casele evreiești 32, Summa 1063. Numărul locuitorilor orașului, în ultimele două secole s-a format după cum urmează: în 1789 -7823, în 1820 -11055, în 1830 -11284, în 1870 -12754, în 1880 – 12523, în 1890-13475, în 1900 – 15382 în 1910- 16078 în 1930 – 16042, în 1956 -16780, în 1966- 19042, în 1971 -21061, în 1992 – 26372, în 2002 – 23182 iar în 2011 – 21112.